”Alegând această Fetească Neagră de Tohani, alegi unul din vinurile care alcătuiesc un trio românesc de excepție: Fetească Albă, Fetească Neagră și Busuioacă. Este o gamă care continuă visul meu de a așeza vinul românesc pe locul pe care îl merită.” – Virgil Mândru, proprietar TOHANI România
Un roșu elegant, ce se prezintă cu o culoare roșu purpuriu, semn de tinerețe desăvârșită. Note intense de prune coapte, vișine și mure de pădure, ce în gust sunt evidențiate de un gust rotund și structurat, cu taninuri bine definite. Suculent și persistent, vinul are un foarte bun potențial de învechire.
Servire:
15-16 grade Celsius. Acompaniază foarte bine preparatele din carne de vită sau vânat, cu ciuperci la grătar sau pastele cu sosuri bogate.
Culoarea galben-verzuie cu note de lime si ghimbir incoronate de parfumul imbietor al caprifoiului.
Gustativ ne ofera ce ne asteptam de la un riesling: pere albe crocante, piersica alba, miere, citrice si ierburi.
Datorita climatului racoros vinurile din Crisana au o aciditate mai ridicata, indiferent de ce soi vorbim, insa de la un riesling, chiar asteptam la un nivel de aciditate superioara zonelor mai calde, tocmai aceasta face acest soi un vin gastronomic, versatil, usor de asociat cu diferite preparate.
Asocieri gastronomice:
Echilibrul perfect face ca Rieslingul sa fie un vin extrem de versatil in ceea ce priveste asocierea cu mancarea. Se poate asocia cu preparate picante, asiatice – mai ales cei care au un rest de zahar mai ridicat – dar, ca si vinurile cu aciditate ridicata in general, armonizeaza cu mancaruri mai grase, prajite, peste si salate sau alte preparate cu aciditate ridicata.
Temperatura de servire recomandata: 8-10 °C
DOC – CMD Crisana
Soi: Rhein Riesling
Tip: alb / sec
Alcool: 11,5 %
Matirare: 8 luni in barrique-uri noi din stejar american si frantuzesc, respectiv in butoaie mari de stejar.
Culoare roșie rubinie cu puternice reflexii purpurii, arome de cireșe, compot de prune și condimente. Aciditate bine structurată, și alcool bine integrat. Un vin ușor de băut, dar totodată elegant și aromat.
Recomandari culinare: Mâncare: muschi de porc, pulpe de rată la cuptor, legume la grătar
Cu o culoare rosie rubinie de o mare intensitate,aceasta Feteasca Neagra ne dezlantuie arome de cirese negre si prune cu nuante afumate.Gustativ, ciresele sunt dominante pentru ca in postgustul lung sa intalnim note de piper alb.
Recomandam asocierea cu preparate din berbecut si vita.
Echilibru perfect între caracterul bogat și prospețimea dată de aciditate, cu taninuri mătăsoase și bine integrate.
Olfactiv:
Note intense de afine coapte, gem de fructe de pădure cu note balsamice și de ierburi verzi.
Vinificare:
Macerat și fermentat în inox, în contact prelungit cu pielița. Fermentare malolactică în “barriques”, unde rămâne 14 luni, urmată de 10 luni în sticlă.
Vinul Sauvignon Blanc are o aromă tipică a florilor de viță de vie, de o intensitate rară. La o primă degustare, vei simți notele vegetale, de lăstar de coacăz și la final nuanțele de măr Granny Smith cu care este îmbogățit.
Este un vin excelent de asociat cu aperitive sau salate, paste cu brânzeturi sau preparate din pește ori fructe de mare. Este potrivit, de asemenea, pentru preparatele din carne de pui.
”Am pus in acest Cabernet Sauvignon de Tohani toata cunoasterea,maiestria si iubirea pe care le am pentru vin.E vinul unei vieti petrecute in vie.” – Ion Marin / Maestru oenolog Tohani
Regele vinurilor rosii se prezinta rosu rubiniu si cernelos, ce denota densitate si consistenta. Caracteristic soiului Cabernet Sauvignon, este generos in arome si razbat fara multe dificultati, tonuri de coacaze negre si gemuri dulci, carora li se alatura senzatii de condimente si lemn. E un vin puternic iar gustul este pe masura. Taninuri modelate cu atentie de timpul petrecut in baricuri, cu structura solida si matasoasa, unde postgustul lung se imparte altruist, intre gemuri si condimente.
Servire:
15°-17° Celsius. Recomandam o decantare de minim doua ore. Va propunem sa asociati vinul cu mezeluri crud uscate, preparate din carne de vanat si branzeturi maturate.
Vinul de top al domeniului! Parfum intens de fructe negre coapte și cerneală, împletite cunote puternice de stejar și elegante note minerale. Pe palatin, este extrem de complex, proaspăt, structurat și dens, cu tanini mătăsoși și netezi. Un vin plin de nuanțe, în care notele din nas sunt completate de cele de tutun, cacao și cafea. Sfârșit proaspăt, persistent.
Perioada optimă de consum: 2024 – 2037
Producător: Aalto Bodegas y Viñedos – Ribera del Duero
Oenolog: Mariano García Fernández
Soi: 100% Tinto Fino (Tempranillo) – vițe vechi de 60 – 90 ani de pe parcele selcționate din La Horra și La Aguilera, struguri culeși manual
Culoare: roșu-purpuriu închis și dens
Miros: parfum intens de prune, cireșe negre și cerneală cu note puternice de stejar și elegante note minerale
Gust: extrem de complex, proaspăt, structurat și dens, cu tanini frumoși; un vin plin de nuanțe, în care notele din nas sunt completate de cele de tutun, cacao și cafea; sfârșit proaspăt și persistent
Recomandări gastronomice: fripturi din carne roșie, vânat mare, friptură de miel, rață, tocănițe, cîrnați fripți, șuncă de Serrano
Alcool: 15%
Tip: rosu / sec
Cantitate: 750 ml
Temperatura de servire: 16-18°C
Strugurii provin din șapte sate diferite din provincia Burgos. Au fost culeși în cutii mici de 15 kg și triați ciorchine cu ciorchine.
Vinul a fost maturat 21 luni în butoaie noi de stejar franțuzesc și a fost îmbuteliat în septembrie 2021.
Vă recomandăm să-l decantați cu o oră înainte de a-l servi .
Faimosul brandy din struguri este unul dintre cele mai bine vândute sortimente din Italia. Istoria acestui brand începe în anul 1820, sortimentele rămânând fidele tradiţiei până în zilele noastre. Vecchia Romagna este distilat din soiul Trebbiano, cunoscut în Franţa sub denumirea Ugni Blanc. Acest soi de struguri stă la baza creării majorităţii coniacurilor premium din întreaga lume. Sortimentul este învechit timp de un an în butoaie din lemn de stejar. Gustul său plăcut, catifelat, proaspăt şi fructat conferă versatilitate produsului, care poate fi savurat simplu, într-un mix sau cu îngheţată.
Notele degustării:
Miros: Un parfum dulce de caise uscate, vanilie şi miere, cu un strop de condimente.
Gust: Arome bogate de cafea, scorţişoară, miere şi condimente, cu accente fructate.
Cadarissima – un vin special, obținut din soiul Cadarcă. Este recoltat după stafidierea boabelor de struguri și după apariția putregaiului nobil pe boabele stafidite. Acest vin se poate obține doar în ani foarte favorabili (3-4 ori în 10 ani). Dupa prelucrare vinul rezultat are un conținut de cca. 100 gr de zaharuri. Se maturează 1 an la butoaie de 500 l, respectiv 6 luni la sticlă.
Este un vin de tip desert cu note de ciocolată amăruie, de fructe tipice supramaturate, cu taninuri fine, catifelat, rotund și plăcut echilibrat. Este rivalul renumitelor vinuri de tip Aszu din podgoriile Tokay – partea de nord al Ungariei.
Am luat energia si dinamismul din pasiunea de a inova, am adaugat aroma stafidelor si am reinviat bonomia deserturilor intr-un vin pretios, dulce. Sarba Sweet Wine este un vin alb de desert obtinut prin deshidratarea naturala a strugurilor, proces care ne-a permis concentrarea zaharurilor la peste 400 g/l si pastrarea aciditatii naturale specifice zonei Cotesti.
Cu un randament de pana la 30%, mustul obtinut a fost fermentat lent si maturat in baricuri noi de stejar frantuzesc timp de 14 luni cu batonaj pentru a adauga complexitate si cremozitate.
Se potriveste in special deserturilor si branzeturilor fine si a imprumutat culoarea de ambra a apusurilor de toamna.
Produsul se comercializeaza doar in cutie personalizata. Este ideal pentru un CADOU special.
Cu o culoare galben-verzui superba, aceasta Sarba impresioneaza printr-o aroma primara de lime, piersica alba, ananas, mango completata de note inconfundabile de petale de trandafir. De aceasta data exceptionala este aciditatea care imbraca frumos corpul vinului si ii confera un post gust memorabil.