Bardul din Mircesti – Cuvee Rouge 2018
Colecţia Bardul din Mircești reuneşte vinuri intense, de o profunzime aparte, maturate în baricuri noi, cu un potențial înalt de învechire la sticlă. Procesele de vinificare alese au impact mimim asupra acestor vinuri mari, care se dovedesc a fi adevărate comori pentru cunoscători şi colecţionari, iar Bardul din Mircești Cuvee Rouge este un astfel de vin bijuterie ce poate pune lejer în umbră o întreagă suită de vinuri roşii seci. Vorbim despre un cupaj de Cabernet Sauvignon (70%) și Saperavi (30%) care abundă în arome de fructe negre, condimente dulci şi ciocolată, la savoarea căruia au contribuit struguri culeşi din podgoriile aflate în satul Mirceşti. Strugurii au fost transformaţi de proaspeţi în must, care a fermentat timp de treizeci de zile în cuve deschise, vinul fiind maturat apoi 24 luni în baricuri noi de stejar.
Minimum 10 ani este potenţialul de învechire al acestui vin splendid, de un roşu impenetrabil, care se potriveşte excelent în asocieri culinare cu fripturi de vită, mezeluri condimentate şi brânzeturi maturate.
Notele degustării:
Miros: Parfum intens fructat, centrat pe cireşe negre, mure şi coacăze negre, care primesc atingeri fine de piper şi trufă.
Gust: Arome bogate de fructe negre, înviorate cu accente fierbinţi de condimente şi cu nuanţe ample de ciocolată neagră.
Cupaj: Cabernet Sauvignon si Saperavi
Tip: rosu / sec
Alcool: 15%
Cantitate: 750 ml
Producator: Crama Mircesti
Tara: Republica Moldova
135.00 lei